|
Martie 2009 - Premiera REMEMBER la Timisoara La Teatrul National Timisoara, Razvan Mazilu pregateste un nou spectacol de autor, inspirat de nuvela REMEMBER, de Mateiu Caragiale. Autor al dramatizarii, coregrafiei, regiei si costumelor, Razvan Mazilu va si interpreta unul din cele doua roluri principale, alaturi de actorul Ion Rizea. Decorul si proiectiile video apartin artistului grec Dionisis Christofilogiannis. Primele doua spectacole sunt programate pentru 7 si 8 martie 2009. *** 10 Februarie 2009 - Dans peste generatii: Razvan Mazilu si invitatii sai Razvan Mazilu continua eforturile de a sprijini scolile de coregrafie din Romania, printr-un nou Spectacol Extraordinar de Dans Contemporan, "Razvan Mazilu si invitatii sai". Spectacolul aduna pe scena Operei Nationale Bucuresti mari artisti din generatii diferite: coregraful Gigi Caciuleanu (Franta), dansatoarea si acrobata Monique Schnyder (Elvetia), balerinele Monica Petrica si Monica Strat, singurul campion olimpic roman la gimnastica masculina, Marius Urzica, compozitorul si violonistul Alexander Balanescu (Marea Britanie), compozitorul si solistul rock Adrian Despot impreuna cu trupa Vita de Vie si actorul Marcel Iures. Razvan Mazilu semneaza conceptia si regia spectacolului, alaturi de Mihaela Radulescu. Fondurile stranse din vanzarea biletelor sunt destinate in special Liceului de Arta "Octav Bancila" din Iasi, sectia Coregrafie. Evenimentul se bucura de sprijinul companiei E.ON, una dintre cele mai mari companii de energie din lume, care este sponsorul principal al spectacolului. Proiectul se bucura de promovare sustinuta din partea urmatorilor parteneri media: cotidianul Evenimentul Zilei, ghidul de timp liber 24Fun, Radio Gold FM, revista Tango, portalurile LiterNet si port.ro, precum si din partea companiei de publicitate outdoor Affichage Romania si a hotelului Ramada Plaza. Spectacolul completeaza initiativele anterioare ale lui Razvan Mazilu de a sprijini scolile de coregrafie din Romania. Pana in prezent, materiale didactice, pianine, echipamente tehnice si stagii de dans contemporan, in valoare totala de peste 30.000 de euro au fost donate Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti. Razvan Mazilu: "Sunt foarte fericit ca acest proiect continua si sper, in ciuda dificultatilor economice, sa reusim sa mai facem astfel de spectacole deosebite. Sa ajungi dansator profesionist este foarte greu, e un drum lung, plin de sacrificii, care cere multa munca si determinare, iar acesti copii au nevoie de toata sustinerea pe care o pot primi pentru a ajunge acolo unde isi doresc. Ei au nevoie de spatii si dotari adecvate, asa cum toate marile scoli europene de balet au. Prin aceste spectacole nu putem sa rezolvam toate problemele, dar sper sa ii incurajam pe tinerii dansatori si sa reusim sa atragem atentia publicului si oficialitatilor asupra marilor lipsuri si asupra dansului, ca arta importanta". *** Octombrie 2008 - Nou one-man show Razvan Mazilu este protagonistul unui nou one-man show spectaculos, creat special pentru stilul si personalitatea sa de o echipa de artisti francezi, coordonata de Philippe Tréhet, coregraf francez de reputatie mondiala. Spectacolul, numit UMBRE DE LUMINA este produs de Fundatia perfoRM si Teatrul Odeon, care îl si gazduieste. Philippe Tréhet este unul dintre cei mai apreciati coregrafi francezi, cu spectacole montate pentru companii importante de dans, cum ar fi Nederlands Dans Theater (Olanda), San Francisco Ballet (SUA) sau Bat Dor Dance Company (Israel). Pentru coregraful francez, one-man show-ul de la Bucuresti reprezinta cea de-a 65-a creatie a carierei sale. *** Aprilie 2008 - Turnee internationale. Razvan Mazilu danseaza la Madrid si Milano, prezentand doua dintre cele mai mari succese ale sale, la invitatia Institutului Cultural Roman. Pe 10 aprilie, in cadrul Saptamanii Teatrului Romanesc de la Teatro del Arenal Madrid, va fi prezentat spectacolul lui Razvan Mazilu UN TANGO MAS, produs de Teatrul Odeon. Joi, 17 aprilie, Razvan Mazilu prezinta spectatorilor italieni recitalul "Sell Me!", la Centro Produzioni Teatrali di Milano. Turneul are loc in cadrul evenimentului 'Intalniri cu artisti extraordinari din Est - Romania', organizat de Institutul Cultural Roman impreuna cu Centrul de Productii Teatrale din Milano. *** 18 martie 2008 - Proiectul Amprenta la CNDB. Razvan Mazilu lanseaza iubitorilor dansului inca o invitatie inedita, de data aceasta la Centrul National al Dansului Bucuresti. In proiectul Amprenta, in care da startul ca prim coregraf invitat, Razvan Mazilu propune o abordare personala a artelor spectacolului, din perspectiva care il caracterizeaza - aceea a coexistentei mai multor genuri artistice, tipice unui performance complex si contemporan. Astfel, Razvan Mazilu invita publicul sa il descopere si prin intermediul altor artisti, cu care a colaborat sau pe care ii admira. Cele doua saptamani in care personalitatea artistului defineste spatiul CNDB - pana la 30 martie - propun publicului o experienta diversa, bogata si inedita, de la fotografie de dans si concerte live de jazz, pana la evenimente fashion si, evident, dans, dans, dans. *** 9 martie 2008 - Premiera URBAN KISS. Un nou spectacol inedit si exploziv, marca Razvan Mazilu, are premiera la Teatrul National de Opereta Ion Dacian. URBAN KISS, o poveste urbana plina de dinamism si culoare, reuneste dansul, gimnastica si proiectiile video, intr-un show in care marele sportiv Marius Urzica, singurul campion olimpic roman la gimnastica masculina, are o aparitie surprinzatoare, intr-un moment coregrafic special creat. Regia si coregrafia: Razvan Mazilu. *** 5 martie 2008 - DANCE GENERATOR pentru tinerele generatii. Razvan Mazilu continua sa sprijine liceele de coregrafie din Romania, printr-un nou spectacol de inalta tinuta, desfasurat sub titlul "Dance Generator. Razvan Mazilu si invitatii sai", pe scena Operei Nationale Bucuresti. Invitatii lui Razvan Mazilu sunt: cea mai cunoscuta dansatoare scandinava, Virpi Pahkinen; celebra cantareata de jazz Aura Urziceanu; marea actrita Valeria Seciu; nonconformista actrita si cantareata Ada Milea; balerina Monica Petrica, solista Operei Nationale Bucuresti; reputatul actor Dan Puric; dansatorul Florin Fieroiu; muzicianul de jazz Vlaicu Golcea si, nu in ultimul rand, vedeta de televiziune Mihaela Radulescu, in calitate de prezentator. Razvan Mazilu semneaza conceptia si regia spectacolului si interpreteaza cateva momente speciale de dans contemporan. Evenimentul caritabil este produs de Fundatia PERFORM si beneficiaza de entuziasmul si sprijinul unor companii prestigioase, care sustin astfel cauza scolilor romanesti de coregrafie: E.ON Energie Romania, OTP Bank Romania, Lenovo si BestPrint. *** Noiembrie 2007 - Turnee internationale. Teatre prestigioase din Budapesta si Praga prezinta in acest final de an doua dintre cele mai originale spectacole ale lui Razvan Mazilu, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Spectacolul UN TANGO MAS va fi prezentat in data de 27 noiembrie la Palatul Duna din Budapesta, iar BLOCK BACH, nonconformistul spectacol de dans pe muzica sacra de Bach, va fi gazduit de Teatrul National din Praga, in data de 4 decembrie. Ambele spectacole, produse de Teatrul Odeon Bucuresti, sub directia de scena a regizorului Alexandru Dabija, au participat la festivaluri internationale in acest an - UN TANGO MAS la Ierusalim si Venetia, iar BLOCK BACH la Paris. Turneul in cinstea Zilei Nationale a Romaniei este organizat de Institutul Cultural Roman. *** Razvan Mazilu prezinta la Paris cel mai recent spectacol al sau, BLOCK BACH. Spectacolul are loc in data de 3 septembrie 2007, la Casa UNESCO, cladirea Fontenoy (Place de Fontenoy nr. 7). Turneul parizian al Teatrului Odeon se desfasoara la invitatia Delegatiei Permanente a Romaniei pe langa UNESCO si face parte din seria de evenimente consacrate lui Constantin Brancusi - marele artist figurand pe Lista Aniversarilor UNESCO in 2007. *** 24 iulie 2007 - Razvan Mazilu participa cu spectacolul sau de mare succes UN TANGO MAS la festivalul de vara OPERAESTATE din orasul italian Bassano del Grappa, in vecinatatea Venetiei. Spectacolul se joaca in aer liber, la Castello degli Ezzelini, de la ora 21.20. Festivalul are o traditie de 27 de ani si se desfasoara pe durata a doua luni anual, animand 30 de orase prin numeroase spectacole, in cele mai diverse si pitoresti locatii. Aducand laolalta traditia si stilul avangardist, Festivalul a inscris spectacolul UN TANGO MAS la sectiunea "Tradizioni a confronto". http://www.operaestate.it *** Razvan Mazilu danseaza pe muzica de Bach la Teatrul Odeon, in BLOCK BACH, un nou spectacol surprinzator si nonconformist, despre oamenii marilor orase si povestile lor. Street dancer-ul CRBL, balerina Monica Petrica si actrita Coca Bloos intregesc galeria de personaje urbane. Regia este semnata de Alexandru Dabija, iar coregrafia - de Razvan Mazilu si coregraful israelian Amir Kolben. BLOCK BACH – un show urban. *** Razvan Mazilu deschide spectacolul-coupe "Broadway.Bucuresti" de la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", intr-o ipostaza inedita, pe langa aceea binecunoscuta de dansator. Mereu in cautare de noi provocari artistice, Razvan Mazilu canta si vorbeste pentru prima data pe scena, interpretand rolul EMCEE, intr-un scurt fragment din celebrul musical CABARET. Coregrafia acestui moment ii apartine, iar regia este semnata de Alexandru Tocilescu. *** Razvan Mazilu, in colaborare cu Fundatia PRAIS, a lansat DANCE ENERGY, un proiect cultural de responsabilitate sociala, in sprijinul liceelor de coregrafie din România. Obiectivele proiectului sunt sensibilizarea opiniei publice cu privire la situatia materiala modesta a liceelor de coregrafie si strângerea de fonduri pentru dotarea acestora cu materiale didactice, pentru a crea elevilor conditii superioare de studiu. Totodata, proiectul are in vedere promovarea dansului contemporan si a tinerelor talente care studiaza aceasta arta in scolile din România.Proiectul DANCE ENERGY a debutat cu Spectacolul Extraordinar de Dans Contemporan "Razvan Mazilu si invitatii sai", pe data de 12 martie 2007, pe scena Operei Nationale Bucuresti. Invitatii lui Razvan Mazilu in acest an au fost: dansatorii Talia Paz din Israel, Claudia Martins si Rafael Carriço din Portugalia, Monica Petrica si Adrian Stoian din România, soprana Felicia Filip, actrita Maia Morgenstern, Johnny Raducanu, A.G.Weinberger, precum si Mihaela Radulescu, in calitate de prezentator. Fondurile obtinute din vânzarea biletelor si din donatii au fost destinate Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti. |
|
autoportret | | | parcurs profesional | | | creatie | | | premii | | | despre | | | portfolio | | | contact | | | news |
|
||
Copyright © 2005 Caligraf.
All rights reserved. Site designed and powered by Caligraf. |
|
|